Tu

” Tarziu de tot Te-am iubit, o, Tu, Frumusete atat de veche,  si totusi atat de noua, tarziu de tot te-am iubit.  Si iata ca Tu Te aflai inlauntrul meu, iar eu in afara, si eu acolo, in afara, Te-am cautat si dadeam navala peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai facut, eu, cel lipsit de frumusete. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine; ma tineam departe de Tine de aceste lucruri cred,  daca n-ar fi fost intru Tine, nici n-ar fi existat. M-ai chemat si m-ai strigat si ai pus capat surzeniei mele. Ai fulgerat si ai stralucit, si ai alungat orbirea mea; ai raspandit mireasma si eu am inspirat, si acum Te urmez cu infocare; am gustat din Tine si acum sunt infometat si insetat dupa Tine; m-ai atins doar si m-am aprins de dor dupa pacea Ta.”

Augustin

fericirea

” Fericirea este sa stii sa iti doresti ceea ce ai deja.”

Augustin

Colecţie pentru toate anotimpurile

 „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.” (Efeseni 6:11)Orice mare creator de moda îşi prezintă de două ori pe an două colecţii, una de primăvară-vară iar cealaltă de toamnă-iarnă. În cadrul acestor colecţii sunt prezentate  ţinute pret-a-porte (haine de-a gata) şi haute-couture (croitorie de lux). Prima categorie este accesibilă pentru marea majoritate a clienţilor, a doua categorie este mult mai scumpă şi numai o mică parte din public are acces.Se mai întâmplă un alt lucru interesant în modă, colecţiile sunt create în special pentru modele, iar acestea sunt foarte înalte şi foarte slabe, ceea ce nu prea găsim în realitate, sau ce este la modă nu se potriveşte unui grup sau altuia de persoane.Dacă aceasta este moda aleasă de oameni, Marele Creator a realizat o colecţie pentru toate anotimpurile, măsurile şi toate gusturile. Este o ţinută permanentă pe care trebuie să o poarte fiecare credincios. Ea nu este doar o ţinută estetică, ci şi una care ne ajută să trecem învingători prin această lume plină de păcat.Fiţi atenţi! Începe prezentarea. „De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.  Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii.” (Efeseni 6: 13-18) Aceasta este o colecţie accesibilă fiecăruia dintre noi, tot ce trebuie să facem este: „cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare;  şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.” (Efeseni 4:22-24)Această ţinută ţi se potriveşte. Dacă nu ai achiziţionat-o, nu mai aştepta. Ai nevoie de ea, nu uita ţi se potriveşte în orice anotimp, în orice ocazie, nu ai nevoie de măsuri de top-model. Îmbrăcându-te cu această ţinută eşti tot timpul la moda în ochii Marelui Creator şi te transformi într-un om nou  „v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.” (Coloseni 3:10) 

Unde este casa mea? Dar a ta?

Casă dulce casă este una din expresiile ce ne vin în minte atunci când suntem departe de locuinţele noastre. Acasă este acolo unde sunt cei dragi, unde-ţi sunt rădăcinile, unde poţi spune: aici este locul meu. Plecăm în concedii, în locuri ce nu au nici o legătură  cu locuinţele noastre, poposim şi ne întoarcem  pentru că nu acolo este casa noastră. Dar oare aici este casa noastră? Pământul acesta este adevărata noastră locuinţă sau casa noastră este dincolo de nori, acolo unde este Domnul Isus? Se pare că pentru cei mai mulţi, adevărata casă este aici şi de aceea singurul lor vis este să-şi construiască fortăreţe, palate pe care nimeni să nu le distrugă. Irosesc anii, resursele, sănătatea pentru ceva ce nu pot lua cu ei când viaţa de aici se va termina. Investind în toate acestea, ei uită că sus în cer Domnul pregăteşte un loc pentru noi: „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14: 2,3) Investind toată energia pentru ceva pieritor uităm să petrecem timp cu Tatăl nostru ceresc. Acest lucru ne îndepărtează puţin câte puţin de El, pentru ca într-un final să-L încuiem pe Dumnezeu în Biserică şi să-L vizităm din când în când. Dacă până acum gândirea şi privirea ne-au fost îndreptate spre casele noastre de pe pământ, este timpul să ne îndreptăm ochii spre Domnul Isus Cristos, Cel ce ne poate arăta Calea spre Tatăl. Spre adevărata noastră casă: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6) Doar alături de Dumnezeu putem strânge o comoară veşnică. „Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe, şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii, aşa ca să-şi strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viaţă.” (1Timotei 17-19). Cu siguranţă că sunteţi uimiţi de alegerea acestor versete deoarece ele au fost scrise pentru cei ce au o situaţie foarte bună, dar să nu uităm un lucru: fiecare dintre noi e bogat, poate nu material, dar uităm că un trup sănătos, o minte sănătoasă (lista putând continua) sunt bogăţii mai de preţ decât orice cont în bancă. Tot ce avem este de la Dumnezeu şi trebuie să folosim pentru El şi Împărăţia Sa, nu pentru propriile noastre plăceri. Folosindu-le pentru El ne strângem comori în cer, acolo unde este adevărata noastră comoară.

Unde este casa ta? Dar a mea?

Drumul spre Păltiniş

E duminică, bagajele mă aşteaptă cuminţi în faţa uşii. A sosit şi momentul plecării. Am emoţii şi pentru prima dată îmi apare în minte gândul: Nu ţi-e teamă, călătoreşti noaptea şi eşti singură? De fapt nu este chiar gândul meu, ci al celor din jurul meu, şi mai bine spus, este întrebarea lor. Pentru câteva momente mă gândesc şi nu ştiu dacă am sau nu un răspuns la această întrebare, îl las pe mai târziu. Am ajuns în Gara de Nord şi constat că este prea multă agitaţie pentru mine, peste tot este un du-te vino, privind tot acest tablou în mişcare descopăr si înţelesul expresiei: „ca la gară”, mă uit la ceas şi îmi dau seama cât de mult mai am de aştepta până vine trenul, parcă am început să mă plictisesc, dar acelaşi gând, de fapt gândul celorlalţi îmi apare în minte: Nu ţi-e teamă să călătoreşti noaptea? Îl ignor şi de această dată, încep să citesc şi deodată îmi aduc aminte că trebuie să mai scriu câte ceva la proiectul taberei, mă aşez la o masă şi scriu, telefonul sună, dau şi ultimele informaţii despre mine, ce bine că nu m-a întrebat nimeni dacă îmi este frică să călătoresc noaptea.Timpul se scurge şi o voce anunţă sosirea trenului, gata cu aşteptarea a sosit timpul să urc în tren, gata, am urcat, îmi caut vagonul şi locul dar se pare că în acest tren este ceva din „vida loca” totul este alandala , iată-l, gata, ce bine că l-am găsit, aşez bagajele, îmi ocup locul şi aştept, aştept să plece trenul, gata a plecat.Staţiile trec rând pe rând şi pentru câteva momente încerc să desluşesc prin noapte ce este afară dar fără succes, mă las păgubaşă, îmi vine în mine un gând: nu ti-e frică să călătoreşti noaptea? Acum am un răspuns, o voce îmi şopteşte: Sunt cu tine, ai uitat? Sunt alături de tine pas cu pas, te ţin în mâna Mea. Privesc în noapte, încerc să înţeleg de unde vine vocea, era să uit, ea este acolo în inima şi mintea mea, este în întreaga mea fiinţă . Cei din compartiment dorm, eu nu pot închide ochii dar să mai dorm, îmi amintesc că am muzică la mine, îmi pun căştile şi dintr-o dată totul se transformă şi mă trimite în lumea Ta, a Celui ce eşti din veşnicii în veşnicii Dumnezeu. Ce repede a trecut timpul în lumea Ta! Gata am ajuns, ce bine, trebuie să cobor. Cobor din tren într-o noapte-dimineaţă de vară şi în mintea mea apare alt gând: Acum să te văd cum ajung la Păltiniş în noaptea-dimineaţa asta? Întreb la biroul de informaţii, răspunsul a fost de genul: acolo unde sunt luminile este şi staţia, plec, dar observ ceva şi în dreapta, în stânga dar şi sus sunt lumini, ei ce fac acum? ce lumini trebuie să urmez? Voi merge spre şi în lumină, ce ar putea să se întâmple?  Şi aceiaşi voce îmi spune: întreabă de biserica galbenă, şi îmi dau seama că o altă lumină se aprinde, de această dată în mintea mea, mă luminez. Gata am ajuns, staţia era chiar lângă biserică. Dar trebuie să aştept din nou, acum aştept microbuzul, gata a sosit, mă îmbarc şi plec spre destinaţia Păltiniş, am îngheţat, dar gata, am ajuns, ce bine.Gata sunt în siguranţă ce bine este să te laşi condus de El, de Dumnezeu, ce bine este să petreci timpul în lumea Lui, ce bine este cu El.          

Evoluţia în involuţie a bunului simţ

Parcă tot mai des în zilele noastre auzim despre procese de calomnie şi nu este zi în care să deschidem televizorul şi să nu descoperim o altă persoană jignită şi care să nu se plângă de neajunsul făcut de jurnaliştii de scandal. Nu de puţine ori suntem în situaţia de a jigni sau să fii jignit.  Tot mai adesea am impresia că trăiesc într-o pădure şi toţi ne-am transformat în vânători de greşeli, şi nu numai. Vânăm tot ce este rău, greşit şi neadevărat şi tot mai mult distorsionăm adevăratele imaginii, de parcă cei din jurul nostru ar fi un  tablou de Picasso. Sau şi mai rău parcă ne-am întoarce în timp, în perioada în care noi oamenii am domesticit animalele dându-le nume, numai că de data aceasta am înlocuit animalele cu oameni, dându-le acestora tot felul de nume. Pentru a înţelege mai bine, iată câteva exemple, cele mai multe luate din trafic. De câte ori nu am auzit expresia:  “Mă boule nu vezi pe unde mergi?” sau “Cu cine ţi-ai luat carnetul vaco?”, sau “Ce măgar eşti!” şi lista cu siguranţă poate continua. Este atât de interesant că în loc să evoluăm, ne întoarcem în Epoca de piatră, numai că cei de atunci aveau un vocabular mai elevat. Glumesc desigur – nu se inventase DEX-ul şi nici DOM-ul.Dacă am dori să vorbim despre mulţimea de feluri în care ne putem jigni noi românii, cred că nu ne-ar ajunge toată hârtia şi cerneala din lume, şi cum nu doresc să defrişăm pădurile -  pentru că au făcut-o alţii înaintea noastră -  am să mă opresc asupra unui alt mod a-i trata pe ceilalţi. Este un mod pe care tot mai adesea îl uităm sau îl considerăm demodat – zicem că e venit din perioada cavalerilor – şi anume existenţa bunului simţ. Tradus pe înţelesul tuturor, e vorba de cei şapte ani de acasă. Bun simţ ce parcă în ultimul timp lipseşte cu desăvărşire, rătăcit în negura anilor vieţii noastre. Mulţi am spune că în aceste timpuri bunul simţ nu îşi mai are locul motivând faptul că toţi cei din jurul nostru l-au pierdut în Epoca de piatră.Dacă sunt unii printre noi ce preferă să se întorcă în peşterile involuţiei celor şapte ani de acasă, sunt alţii ce se întorc în peştera evoluţiei bunului simţ. Cineva ar putea întreaba: “Ce e bunul simţ? Al cui bun simţ?” Pentru aceştia am un singur răspuns. Cunosc un Om ce a trăit în istorie şi trăieşte încă, acesta este Isus ce a stat trei zile şi trei nopţi în peştera-mormânt, leagănul Creştinismului. El este modelul, El ne arată ce înseamnă să ai bun simţ. Să intrăm şi noi pentru scurt timp, nu în grota ursului,  ci în peştera mormântului în care să ne lăsăm eul egoist şi să ne facem una cu cel mai de bun simţ om care a trăit vreodată. Iată ce ce găsim scris pe peretele acestei peşteri: “Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi să nu apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului. Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie să dea har celor ce-l aud. Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unii pe alţii cum v-a iertat şi Dumnezeu în Hristos.”  După ce am citit această inscripţie mi-am pus întrebarea: oare eu am acest bun simţ? Tu ai acest bun simţ?Şi poate împreună vom schimba titlurile ziarelor de scandal, a expresiilor  de la volan şi întreg vocabularul celor ce ne înconjoară.  

A spune sau a nu spune lucrurilor pe nume, aceasta-i întrebarea

A spune sau a nu spune lucrurilor pe nume, aceasta-i întrebarea. Am putea începe aşa sau am putea începe altfel (logic nu?), de exemplu, câţi nu am auzi de: i-a spus verde-n faţă.Am putea încerca, pentru început, să traducem din română în română ce înseamnă: să spui lucrurilor pe nume. La prima vedere am putea răspunde ceva de genul: sunt român şi întotdeauna spun ceea ce gândesc, nu mă ascund după deget, şi am răspuns la această definiţie din cele mai vechi timpuri. Avem sau nu dreptate, doar tu şi eu ştim sau am putem lăsa viitorul să decidă dacă răspunsurile noastre au fost cele corecte sau nu.Să revin însă la contemporaneitate. Ce vreau să spun? Trăim într-o ţară în care tot mai des ne luăm libertatea de a spune celorlalţi verde-n faţă fără a gândi dacă acest lucru ar putea să-l jignească sau nu? Nu ne interesează consecinţele, important este că eu am spus ceea ce am avut de spus şi atâta timp cât i-am spus acel aşa-zis adevăr – de fapt adevărul din punctul meu de vedere – am făcut o faptă bună şi cu siguranţă l-am trezit la realitate. Dar oare am dreptate? Până unde pot merge cu această expresie: Am spus lucrurilor pe nume = am făcut un mare bine.Iată ce am găsit în călătoriile mele prin Ţara Creştinism a cărui Rege este chiar Dumnezeu, ghidul ce m-a călăuzit să ajung aici este o Carte veche pentru unii, nouă pentru alţii şi vie pentru ce-i ce-L slujesc pe Regele acestei ţări.Luaţi-vă câte câteva minute din timpul cel super încărcat pe care ştiu că îl aveţi şi citiţi ce am descoperit eu.Era într-o zi când Domnul Isus era încă pe acest pământ şi nu de puţine ori veneau oamenii la El şi-L întrebau cum să se poarte cu cei din jurul lor şi în mod special cu cei ce le făceau rău, ce răspuns avea El? Simplu şi în acelaşi timp complicat şi greu de acceptat. Dacă cineva îţi dă o palmă peste obraz întoarce şi celălalt obraz, dacă îţi ia haina dă-i şi cămaşa, nu răspunde-ţi cu rău la rău, ci atât cât atârnă de voi trăiţi în pace cu toţi oamenii. Cu siguranţă veţi spune, dar unde este răspunsul la întrebarea: a spune lucrurilor pe nume? Iat-o! Spuneţi adevărul în dragoste! Sună ciudat nu-i aşa? Cum să spui adevărul în dragoste? Adevărul este adevăr şi punct, nu poţi să-l cosmetizezi, dacă faci asta îşi pierde din conţinut, dar oare aşa să fie? Nu, adevărul nu este cosmetizat aşa cum am putea crede în primă fază, acest lucru dă dovadă de maturitatea noastră şi de felul în care noi îl privim şi-i dăm valoare celui de lângă noi. Prea luăm cu uşurinţă sau mai bine spus cu nepăsare viaţa şi sentimentele celor de lângă noi şi de prea puţine ori  empatiem cu interlocutorul nostru, parcă şi felul în care ne adresăm Regelui a devenit ceva desuet, ceva ce considerăm ca un lucru de apucat şi uităm că, de facto, noi suntem în faţa Majestăţii Sale şi chiar dacă Îi suntem fii trebuie să-I dăm respectul ce i se cuvine.A spune sau a nu spune lucrurilor pe nume? Eu spun, da, dacă le-ai trecut mai întâi prin gândirea Regelui, prin apa dragostei Lui. Spune lucrurilor pe nume întrebându-te: El ar spune în felul acesta? 

trenul vietii

Ne-am trezit aruncati in tren, cine ne-a expediat acolo? ne trezim calatorind si atat, din cand in cand ne mai intrebam la ce statie am ajuns sau a venit gara in care trebuie sa coboram, oare, da? oare, nu?

Trenul acesta opreste in cateva gari: copilarie, tinerete, maturitate si ultima gara eternitate. in fiecare gara lasam cate un bagaj iar in locul lui luam altul si acesta fiind schimbat la urmatoarea gara.

Trenul opreste in prima gara – Copilaria –  ne facem bagajul cu invataturile incepatoare ale lui  Cristos  “si ca niste prunci nascuti de curand, sa doriti laptele duhovnicesc si curat, pentru ca prin el sa cresteti spre mantuire, daca ati gustat intr-adevar ce bun este Domnul.

Se aude: urcati in vagoane, urmaeza statia tinerete. urcam si acum incepem sa ne transformam si sa ne asemanam tot mai mult cu El, cu Cristos “Si sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui si partasia suferintelor Lui  si sa ma fac asemena cu moartea Lui.”  

Trenul porneste si ne trezim aprope de gara Maturitate este perioada in care ne-am slefuit si suntem ca El “Am fost rastignit impreuna cu Cristos si traiesc…. dar nu mai traiesc eu, ci Cristos traieste in mine. Si viata pe care o traiesc acum in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine.”

Gata, ma apropii de ultima gara ce a eternitatii, aici trebuie sa cobor pentru aceasta gara m-am pregatit si am adunat tot bagajul, am ajuns! ce bine pe peron ma asteapta El, sunt acasa!

arta de a trai

“in viata risipim ani, iar la moarte cersim clipe” Nicolae Iorga