Drumul spre Păltiniş

E duminică, bagajele mă aşteaptă cuminţi în faţa uşii. A sosit şi momentul plecării. Am emoţii şi pentru prima dată îmi apare în minte gândul: Nu ţi-e teamă, călătoreşti noaptea şi eşti singură? De fapt nu este chiar gândul meu, ci al celor din jurul meu, şi mai bine spus, este întrebarea lor. Pentru câteva momente mă gândesc şi nu ştiu dacă am sau nu un răspuns la această întrebare, îl las pe mai târziu. Am ajuns în Gara de Nord şi constat că este prea multă agitaţie pentru mine, peste tot este un du-te vino, privind tot acest tablou în mişcare descopăr si înţelesul expresiei: „ca la gară”, mă uit la ceas şi îmi dau seama cât de mult mai am de aştepta până vine trenul, parcă am început să mă plictisesc, dar acelaşi gând, de fapt gândul celorlalţi îmi apare în minte: Nu ţi-e teamă să călătoreşti noaptea? Îl ignor şi de această dată, încep să citesc şi deodată îmi aduc aminte că trebuie să mai scriu câte ceva la proiectul taberei, mă aşez la o masă şi scriu, telefonul sună, dau şi ultimele informaţii despre mine, ce bine că nu m-a întrebat nimeni dacă îmi este frică să călătoresc noaptea.Timpul se scurge şi o voce anunţă sosirea trenului, gata cu aşteptarea a sosit timpul să urc în tren, gata, am urcat, îmi caut vagonul şi locul dar se pare că în acest tren este ceva din „vida loca” totul este alandala , iată-l, gata, ce bine că l-am găsit, aşez bagajele, îmi ocup locul şi aştept, aştept să plece trenul, gata a plecat.Staţiile trec rând pe rând şi pentru câteva momente încerc să desluşesc prin noapte ce este afară dar fără succes, mă las păgubaşă, îmi vine în mine un gând: nu ti-e frică să călătoreşti noaptea? Acum am un răspuns, o voce îmi şopteşte: Sunt cu tine, ai uitat? Sunt alături de tine pas cu pas, te ţin în mâna Mea. Privesc în noapte, încerc să înţeleg de unde vine vocea, era să uit, ea este acolo în inima şi mintea mea, este în întreaga mea fiinţă . Cei din compartiment dorm, eu nu pot închide ochii dar să mai dorm, îmi amintesc că am muzică la mine, îmi pun căştile şi dintr-o dată totul se transformă şi mă trimite în lumea Ta, a Celui ce eşti din veşnicii în veşnicii Dumnezeu. Ce repede a trecut timpul în lumea Ta! Gata am ajuns, ce bine, trebuie să cobor. Cobor din tren într-o noapte-dimineaţă de vară şi în mintea mea apare alt gând: Acum să te văd cum ajung la Păltiniş în noaptea-dimineaţa asta? Întreb la biroul de informaţii, răspunsul a fost de genul: acolo unde sunt luminile este şi staţia, plec, dar observ ceva şi în dreapta, în stânga dar şi sus sunt lumini, ei ce fac acum? ce lumini trebuie să urmez? Voi merge spre şi în lumină, ce ar putea să se întâmple?  Şi aceiaşi voce îmi spune: întreabă de biserica galbenă, şi îmi dau seama că o altă lumină se aprinde, de această dată în mintea mea, mă luminez. Gata am ajuns, staţia era chiar lângă biserică. Dar trebuie să aştept din nou, acum aştept microbuzul, gata a sosit, mă îmbarc şi plec spre destinaţia Păltiniş, am îngheţat, dar gata, am ajuns, ce bine.Gata sunt în siguranţă ce bine este să te laşi condus de El, de Dumnezeu, ce bine este să petreci timpul în lumea Lui, ce bine este cu El.