Evoluţia în involuţie a bunului simţ

Parcă tot mai des în zilele noastre auzim despre procese de calomnie şi nu este zi în care să deschidem televizorul şi să nu descoperim o altă persoană jignită şi care să nu se plângă de neajunsul făcut de jurnaliştii de scandal. Nu de puţine ori suntem în situaţia de a jigni sau să fii jignit.  Tot mai adesea am impresia că trăiesc într-o pădure şi toţi ne-am transformat în vânători de greşeli, şi nu numai. Vânăm tot ce este rău, greşit şi neadevărat şi tot mai mult distorsionăm adevăratele imaginii, de parcă cei din jurul nostru ar fi un  tablou de Picasso. Sau şi mai rău parcă ne-am întoarce în timp, în perioada în care noi oamenii am domesticit animalele dându-le nume, numai că de data aceasta am înlocuit animalele cu oameni, dându-le acestora tot felul de nume. Pentru a înţelege mai bine, iată câteva exemple, cele mai multe luate din trafic. De câte ori nu am auzit expresia:  “Mă boule nu vezi pe unde mergi?” sau “Cu cine ţi-ai luat carnetul vaco?”, sau “Ce măgar eşti!” şi lista cu siguranţă poate continua. Este atât de interesant că în loc să evoluăm, ne întoarcem în Epoca de piatră, numai că cei de atunci aveau un vocabular mai elevat. Glumesc desigur – nu se inventase DEX-ul şi nici DOM-ul.Dacă am dori să vorbim despre mulţimea de feluri în care ne putem jigni noi românii, cred că nu ne-ar ajunge toată hârtia şi cerneala din lume, şi cum nu doresc să defrişăm pădurile -  pentru că au făcut-o alţii înaintea noastră -  am să mă opresc asupra unui alt mod a-i trata pe ceilalţi. Este un mod pe care tot mai adesea îl uităm sau îl considerăm demodat – zicem că e venit din perioada cavalerilor – şi anume existenţa bunului simţ. Tradus pe înţelesul tuturor, e vorba de cei şapte ani de acasă. Bun simţ ce parcă în ultimul timp lipseşte cu desăvărşire, rătăcit în negura anilor vieţii noastre. Mulţi am spune că în aceste timpuri bunul simţ nu îşi mai are locul motivând faptul că toţi cei din jurul nostru l-au pierdut în Epoca de piatră.Dacă sunt unii printre noi ce preferă să se întorcă în peşterile involuţiei celor şapte ani de acasă, sunt alţii ce se întorc în peştera evoluţiei bunului simţ. Cineva ar putea întreaba: “Ce e bunul simţ? Al cui bun simţ?” Pentru aceştia am un singur răspuns. Cunosc un Om ce a trăit în istorie şi trăieşte încă, acesta este Isus ce a stat trei zile şi trei nopţi în peştera-mormânt, leagănul Creştinismului. El este modelul, El ne arată ce înseamnă să ai bun simţ. Să intrăm şi noi pentru scurt timp, nu în grota ursului,  ci în peştera mormântului în care să ne lăsăm eul egoist şi să ne facem una cu cel mai de bun simţ om care a trăit vreodată. Iată ce ce găsim scris pe peretele acestei peşteri: “Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi să nu apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului. Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie să dea har celor ce-l aud. Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unii pe alţii cum v-a iertat şi Dumnezeu în Hristos.”  După ce am citit această inscripţie mi-am pus întrebarea: oare eu am acest bun simţ? Tu ai acest bun simţ?Şi poate împreună vom schimba titlurile ziarelor de scandal, a expresiilor  de la volan şi întreg vocabularul celor ce ne înconjoară.